Testare RT-PCR la domiciliu sau în centrele de recoltare - Indicatii - 23.01.2022
 
 
Persoanele care prezintă simptomatologie specifică infecției cu virusul SARS-CoV-2, conform Metodologie INSP din data de 20.01.2022, (http://www.cnscbt.ro/index.php/informatii-pentru-personalul-medico-sanitar/2951-metodologia-de-supraveghere-a-covid-19-actualizare-20-01-2022), cu indicație de testare RT-PCR, vor solicita testarea către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București prin numărul de Call Centre 021-9462 sau prin platforma online de la adresa https://dspb.ro/formular-programare-test-covid-19/.
 
Persoane nedeplasabile, sau care nu au posibilitatea de a se deplasa către un centru de testare, vor mentiona acest lucru în formularul online sau operatorului Call Center pentru a fi introdusi in lista de asteptare a SABIF pentru testare la domiciliu.

Pentru persoanele care se pot deplasa catre un centru de recoltare, fara a utiliza mijloacele de transport in comun, DSP va informa solicitantul cu privire la posibilitatea testării într-un punct de recoltare organizat într-o unitate sanitară, prezentându-i le pe cele din imediata vecinătate dar și posibilitatea de accesa harta acestor puncte de recoltare, publicată pe site-ul MS și DSP București. De asemenea, DSP va emite prin email si/sau sms care conține numărul de înregistrare al cererii, numele, prenumele solicitantului și CNP-ul parțial anonimizat, pe care pacientul îl va prezenta la centrul de testare.

Persoanele care se vor prezenta în punctele de recoltare, vor prezenta dovada înregistrării de testare la DSP București. Persoana va prezenta email-ul /sms-ul primit de la DSP București. Fără această dovadă, recoltarea probelor pentru RT-PCR, NU SE VA EFECTUA!

Personalul din punctul de recoltare are obligația să valideze datele pașaportale cu numărul de înregistrare al cererii de testare, primit prin email /sms, de la DSP București. În cazul în care, datele nu corespund, recoltarea nu se va efectua.

După recoltare, persoana testată va aștepta la domiciliu rezultatul testului RT-PCR, pe care îl va primi prin email / sms din aplicația CORONAFORMS.

În cazul în care, rezultatul testului este POZITIV, contactați medicul de familie și urmați indicațiile acestuia!
 
 
Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular "Foișor"
"Înaltă tehnologie, calitate, mereu aproape de pacienți!"
23.01.2022