MESAJ PUBLIC DE INFORMARE PENTRU PACIENTII PROGRAMATI IN LISTELE DE ASTEPTARE  - 07.10.2021
 
Conform Planului de Reziliență al Spitalului Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”nr.6098/16.06.2021 - asumat de întregul colectiv de medici - depus la DSPMB cu nr. 25449/16.06.2021 și transmis la ASSMB prin E-mail ca răspuns la adresa nr.16567/25.06.2021, cu revenire răspuns adresa ASSMB nr. 25187/20.09.2021, unitatea noastră sanitară are aprobată în prezent structura de 2 paturi ATI COVID-19, din 28 de paturi total ATI, alocate în caz de necesitate în postoperator - „pozitivarea pacientului propriu al spitalului, devenit pozitiv pe parcursul evolutiei postchirurgicale”, incluzand actul chirurgical terapeutic.
 
Precizăm că în document există menționată expres posibilitatea transformării în integralitate în spital suport COVID-19, cu afectarea în totalitate a specificului activității monospecialitate ortopedie-traumatologie, pentru 5 paturi ATI COVID-19 (capacitatea maximă de livrare a oxigenului de către fabrica de oxigen proprie a spitalului).
 
Din motive de suprasolicitare a circuitelor de siguranță în rezolvarea unor pacienți cu patologie septică severă, în stare gravă, cu germeni multirezistenți - inclusiv a unor pacienți internați sau pozitivați COVID-19 în cursul tratamentelor chirurgicale, s-a impus necesitatea (rezolvată în acest moment) evacuării ATI pentru nebulizare virucidă și bactericidă și derulării unor operațiuni specifice - curățenie înaltă și renebulizare de același tip. A fost evacuată de urgență reanimarea - ATI pentru aceste intervenții absolut necesare menținerii siguranței actului medical.
 
Pacienții mentionați anterior au fost izolați și tratați în condiții de maximă atenție și siguranță, în acest moment cei care erau pozitivi COVID-19 fiind deja externați.
 
Conform Ordinului Comandantului Acțiunii, Șef Departament pentru Situații de Urgență, nr.9490/04.10.2021, privind instituirea unor măsuri, am oprit internările programate ale pacienților pentru chirurgie electivă, în acest moment fiind prioritari pacienții cu patologiile menționate în HG nr.423/27.05.2020 - lista de urgențe medico-chirurgicale, adică urgențele specialității de ortopedie-traumatologie, conform monospecializării unității noastre spitalicești.
 

Așa cum am făcut întotdeauna, vom anunța public imediat ce curațenia înaltă a sectorului ATI (blocul operator fiind deja finalizat) se va finaliza cu probe bacteriologice negative.

 

Cu respect,

Echipa Spitalului Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”


Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular "Foișor"
"Înaltă tehnologie, calitate, mereu aproape de pacienți!"
07.10.2021