Artroza cotului

Generalități:
Artroza cotului este concluzia leziunilor post-traumatice sau degenerative ce duc la măcinarea cartilajului de la nivelul humerusului distal și/sau a radiusului și ulnei proximale ce duc la: mărirea de volum a articulației, deficit de mobilitate și durere locală, accentuată la efort.

Tratament:
Se împarte, proporțional cu severitatea afecțiunii în mai multe etape.

  • Conservator – Fizioterapia împreună cu infiltațiile intra-articulare combat componentele inflamatorie și algică ale artrozei. Prezintă avantajul de a fi confortabile pentru pacient, cu complicații minime.
  • Chirurgical – Exită mai multe alternative de tratament – debridarea articulară artroscopică sau deschisă, artroplastia de interpoziție, rezecția artroplastică, artroplastia cu proteză metalică sau fuziunea humero-cubito-radială, fiecare procedură operatorie prezentând particularități legate de beneficiul funcțional și reducerea simptomatologiei dureroase precum și a nivelului de activitate post-intervențională pentru care pacientul optează după consultarea cu medicul curant.

Complicații:
Rata de complicații este direct proporțională cu severitatea simptomatologiei și cu gradul de invazivitate al procedurii chirurgicale alese. Intra și post-intervențional pot apărea leziuni neurologice – parestezii locale ce au un grad variabil de remisiune ce pot necesita intervenții chirurgicale ulterioare; leziuni vasculare ce pot necesita intervenții chirurgicale ulterioare; degradarea implantului, fie mecanică sau secundară unui proces infecțios ce poate necesita o revizie chirurgicală; Rolul investigării preoperatorii este de a identifica o fereastră chirurgicală optimă și de a minimiza șansa complicațiilor.

Recuperare:
Depinzând de tipul de intervenție chirurgicală efectuată, reluarea activității se face conform indicațiilor medicului curant și în limita durerii – anumite proceduri necesitând imobilizare în atelă gipsată sau orteză. De obicei, pacienții vor avea un pansament de îngrijit până la 14 zile. Supravegherea post-intervențională se efectuează conform controalelor stabilite cu medicul curant sau la nevoie, în cazul apariției complicațiilor.