Generalitati
Reprezintă una dintre cele mai frecvente fracturi, cu precădere la populația generală activă survenind după traumatisme importante sau la populația vârstnică, după traumatisme minime – fiind în acest caz un predictor al osteoporozei.
Simptome
Pot varia de la deformări severe ale pumnului și antebratului, durere și impotență funcțională până la o jenă dureroasă persistentă o perioadă mai lungă de timp, în cazul paciențiilor suferinzi de diabet. În proporție de peste 90%, pacientul își amintește evenimentul traumatic. Cu cât energia traumatismului este mai mare, cu atât părtile moi pot suferi concomitent cu scheletul putandu-se ajunge până la fractura deschisă sau leziuni de dezmănușare – urgențe chirurgicale. În cazuri rare sau în cazul paciențiilor în tratament anticoagulant, poate apărea sindromul de compartiment – urgență chirurgicală.
Tratament
Conservator: Deși in ultimul deceniu tendința către chirurgicalizare s-a accentuat, sunt destul de frecvente cazurile in care se poate recurge la tratament ortopedic pentru acest tip de fractură. Reducerea în atelă gipsată sau aparat gipsat se efectuează după analizarea filmelor radiologice si stabilirea diagnosticului de fractură, astfel tratamentul este personalizat pentru fiecare tip de fractură. Acest tip de tratament se efectuează în majoritatea cazurilor cu anestezie locală.
Chirurgical: Se optează pentru acest tip de tratament în momentul în care se constată eșecul tratamentului ortopedic, sunt implicate ambele oase ale antebrațului, se constată leziune tegumentară – fractura deschisă, când există leziuni ale oaselor sau ligamentelor pumnului ce trebuie adresate simultan sau în cazul leziunilor neurologice sau vasculare de la nivelul pumnului.
Osteosinteza sau fixarea oaselor se poate face cu ajutorul diferitelor tipuri de materiale – plăci, șuruburi, broșe, fixator extern. Medicul alege calea cea mai sigură de fixare, luând în considerare particularitățile fracturii și antecedentele personale ale pacientului.
Complicații: Deși pot apărea într-un procent mic fenomene nedorite postoperatorii sau postimobilizare precum redoarea articulară, sindromul de durere regională complexă, infecția de plagă operatorie sau a materialului de osteosinteză, acestea sunt preferabile alternativei dezvoltarii unui membru superior dureros și deformat din cauza pierderii mobilității, apariției artrozei radiocarpiene sau a malconsolidării fragmentelor fracturare.
Recuperare
Reluarea activitățiilor se face în jur de 6 săptămâni de la traumatism, în momentul în care fractura se consideră stabilă, ea nefiind incă vindecată. În cazul tratamentului chirurgical, se poate obține o intoarcere la activitate mai devreme cu condiția unei osteosinteze calitative.
Medicul poate recomanda utilizarea de dispozitive adjuvante precum orteze sau atele gipsate postoperator sau dimpotrivă de fizio-kinetoterapie pentru dinamizarea accelerată a procesului de recuperare.
Evoluția postoperatorie sau după tratament ortopedic se urmărește prin controale clinice și radiologice periodice pentru a preîntâmpina apariția complicațiilor. Uneori este necesară extragerea precoce a unor componente de fixare.